Amsterdam experiență Airbnb

Amsterdam: prima noastră experiență Airbnb

Biletele erau luate, itinerariu terminat, mai rămăsese cazarea de rezervat. Citiți despre prima noastră experiență Airbnb.

Acest articol conține reclame

Auzisem lucruri bune despre Airbnb, așa că am decis să ne găsim o gazdă prin serviciul lor. Voiam de mult să încercăm și acum a fost momentul potrivit pentru asta. Urma să stăm patru zile în Amsterdam și trei în Eindhoven.

Am început din timp să ne uităm printre anunțurile de pe site, să citim recenziile celorlalți vizitatori, să ne uităm la poze și să citim descrierile gazdelor. Prima dată am stabilit un buget și în funcție de el am selectat câteva gazde. Nouă ne place să mergem mult pe jos sau/și cu mijloacele de transport în comun, așa că, nu ne-am limitat la zona centrală. Preferăm să stăm în zone liniștite, unde nu sunt mulți turiști, să putem vedea și altă față a orașului. Din gazdele selectate am ales-o pe Mercedes.

Ne-a plăcut pentru că apartamentul ei este luminos, cu puțină mobilă, iar camera în care am stat are un pat mare și balcon.

Bucătaria este super utilată; dacă am fi stat mai mult în casă, sigur ne-am fi gătit ceva. Baia spațioasă și curată. Stația de autobuz este la colțul străzii, la fel și supermarketul Albert Hein. În apropiere sunt două stații de tramvai și o gară, Lelylaan; în cazul în care veniți sau plecați cu trenul, coborâți/urcați acolo, fiind mult mai aproape față de gara centrală din Amsterdam. Parcul Rembrandt se află și el aproape de apartament, numai bun pentru plimbarea de dimineață sau de seară.

Mercedes a fost foarte drăguță cu noi, ne-a răspuns la toate întrebările și ne-a recomandat locuri faine de mâncat. În apartament a fost curățenie și liniște; în cealaltă cameră a mai fost un cuplu dar nu prea ne-am intersectat.

Ne-a plăcut mult de Mercedes, ne-am simțit bine la ea acasă; când o să mai mergem în Amsterdam cu siguranță vom sta tot la ea.

Experiență Airbnb în Amsterdam: Interviu cu Mercedes

Bună Mercedes, ai fost prima noastă gazdă prin Airbnb. Ne bucurăm că, încă de la început am rămas cu o impresie bună și asta datorită ție.

1. Tu când ai folosit pentru prima oară serviciul Airbnb și unde ai fost?

Anul trecut (2016) in luna martie. Am fost la un festival de tango din Istanbul si trebuia să stau la un cuplu de turci pe care i-am cunoscut în Amsterdam. Din păcate, acest cuplu avea pisici iar eu sunt alergică. Am fost nevoită să gasesc un alt loc de dormit și așa am ajuns să închiriez o cameră prin Airbnb, care mi-a plăcut mult. Acea experiență m-a făcut să închiriez camere pe Airbnb.

2. Noi am venit toamna în Amsterdam, tu când recomanzi călătorilor să vină în oraș?

Vara, pentru că nu este foarte cald și poți să vizitezi orașul fără probleme. Sau poate la început de aprilie sau sfârșit de mai, când poți vedea câmpurile cu flori.

3. Nouă ne place să trăim ca un localnic oriunde am fi. Tu ce recomanzi călătorilor care vor să se simtă ca un olandez?

Închiriați o bicicletă, pentru că, așa se deplasează localnicii; este mult mai sigur să mergi aici cu bicicleta decât în alte țări.

bicicletă mijloc transport Amsterdam
Mercedes recomandă să circulați cu bicicleta prin Amsterdam

Mâncăm devreme aici; de la ora 18 până la ora 20 ne întălnim la cină, mai târziu de atât este neobișnuit.

4. Unde vrei să călătorești pe viitor?

Nu știu încă, există așa multe locuri de vizitat. Dar îmi doresc să călătoresc prin Brazilia pentru că am trăit acolo si vorbesc limba, chiar dacă nu am văzut multe din țară. Hawai și Noua-Zeelandă sunt de asemenea pe lista mea, la fel Coreea și Bali.

5. Care cinci chestii despre tine merită împărtășite?

  1. Am fost născută în Buenos Aires, așa că vorbesc puțină spaniolă.
  2. Am trăit în Brazilia și arăt ca o braziliancă dar sunt olandeză pentru că părinții mei sunt olandezi; amândoi născuți și crescuți în Olanda.
  3. Arăt ca o braziliancă pentru că bunicul meu a fost Afro-American, așa că eu sunt un mix și întămplator arăt ca o braziliancă.
  4. Îmi place să cunosc oameni din toate colțurile lumii; cu unii oaspeți mă înțeleg mai bine decât cu alții.
  5. De obicei aștept puțin să văd dacă și cum doresc oaspeții să intre în vorbă.

Îți mulțumim pentru timpul acordat și abia așteptăm să ne vedem din nou.

Aveți de gând să stați în Amsterdam? Contactați-o pe Mercedes prin Airbnb și stați la ea acasă.
Nu aveți un cont pe Airbnb? Înregistrați-va prin această invitație* și primiți un bonus pentru prima rezervare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *