Experiment Șapte zile de lucru pe săptămână

Experiment: Șapte zile de lucru pe săptămână

În vara lui 2016, Deian a început să-și optimizeze ziua pentru a lucra mai eficient. Acest articol este o poveste despre un experiment micuț care l-am făcut timp de peste un an.

În căutarea unei soluții pentru a fi mai productiv, Deian a început să noteze fiecare bănuț câștigat din munca sa. A ținut evidența într-un document creat în Apple Numbers1 în care își notează performanța zilnică; și așa am ajuns să facem un experiment: șapte zile de lucru pe săptămână.

Venit ore lucrate spreadsheet 2017

Documentul conține următoarele date:

  1. data
  2. client
  3. venit pe zi
  4. ore de lucru pe zi
  5. salariu pe oră

Dacă aruncați o privire pe screenshot, o să remarcați că Deian lucrează aproape zilnic.

Șapte zile de lucru pe săptămână? Nu este o nebunie?

Nu neapărat.

Cum am ajuns să lucrăm șapte zile pe săptămână

Să clarificăm un lucru. Să lucrezi șapte zile pe săptămână nu funcționează pentru oricine. Deian este un caz special pentru că și-a adaptat stilul de viață în jurul muncii lui – ulterior și Alina a făcut la fel.

Dacă sunteți nomazi digitali, puteți să vă adaptați stilul de viață în jurul muncii voastre. Unii clienți ai lui Deian lucrează cu el pe proiecte; de la alții primește în fiecare zi articole de scris. Sunt zile în care el lucrează doar două ore, în alte zile patru sau cinci ore; uneori poate să-și ia o zi liberă, dacă dorește.

Desigur, când este mai puțin de lucru, noi avem posibilitatea să explorăm orașul în care ne aflăm la momentul respectiv; facem poze, creăm conținut pentru blogul nostru lifesimply.rocks, ne relaxam și ne bucurăm de timpul petrecut împreună.

Când Deian a început să lucreze șapte zile pe săptămână, Alina a fost nevoită să se adapteze. Ea crează conținuturile pentru blogul nostru, scrie articole, editează poze în fiecare zi și se ocupă de conturile de social media. Oamenii ne întreabă: Nu sunteți obosiți? Nu vreți să faceți o pauză?

Nu neapărat.

Mulți oameni nu înțeleg că noi nu lucrăm opt ore pe zi închiși într-un birou de la ora nouă la cinci.

Haideți să ne mai uităm o dată la documentul menționat mai devreme: în martie 2017, Deian a lucrat în total 46 de ore. Luna are 31 de zile așa că a lucrat în medie 1,5 ore pe zi.

Cel mai mult a lucrat în septembrie 2016, o lună extrem de aglomerată: 125 de ore. Totuși, dacă calculăm, a lucrat în medie 5,2 ore pe zi.

Nu sună așa de rău.

Nu uitați: de obicei, nu lucrăm chiar așa mult ca în septembrie 2016 – aia a fost o excepție. Încă nu am împlinit un an de când lucrăm 7 zile pe săptămână. Dar am făcut totuși un calcul pentru toate lunile de când am început acest stil de lucru:

LunaOre lucrate totalOre lucrate pe zi
Septembrie 2016125,54,2
Octombrie 201672,92,4
Noiembrie 201683,22,8
Decembrie 201644,31,4
Ianuarie 201741,51,3
Februarie 201751,21,8
Martie 201745,71,5
Aprilie 201732,91,1
Medie2,1

În medie, Deian a lucrat puțin peste două ore pe zi pentru clienții lui.

Mențiuni: lunile decembrie și aprilie/mai sunt de obicei mai puțin aglomerate pentru că sunt sărbătorile (Crăciunul și Paștele); și luna ianuarie e mai puțin aglomerată până revine lumea din concediu.

Desigur, Deian nu lucrează doar pentru clienții lui, ci și pentru blogul nostru. Nu avem o statistică pentru asta dar estimăm ca se mai adaugă aproximativ două ore pe zi. Deci în total, lucrează patru ore pe zi sau 28 de ore pe săptămână – mai puțin decât multe persoane, care lucrează 40 de ore.

Ore de lucru adevărate vs. programul de la 9 la 5

Un lucru pe care încercăm să-l explicăm deseori despre noi este că suntem oameni productivi. În timpul lucrului ne concentrăm doar pe ce avem de făcut în acel moment.

Orele noastre sunt catalogate exclusiv pentru munca prestată. Dacă dorim să stăm pe 9GAG să ne relaxăm, nu este considerat timp de lucru. Desigur, putem să stăm cu orele în fața ecranului să ne pierdem timpul pe diferite site-uri, dar asta nu este inclus în documentul nostru pentru că nu face parte dintr-o muncă productivă.

Daca vreți să fiți eficienți, trebuie să eliminați factori care vă pierd timpul. Nu vă mai uitați pe Facebook și încetați să râdeți la videoclipurile cu pisici pe YouTube. Puteți să vă uitați la ele când nu aveți altceva de făcut, de exemplu când așteptați un autobuz sau avion.

Nu spunem că toată lumea își pierde timpul la lucru. Totuși, studii arată că programul de lucru adevărat dintr-un birou nu este de opt ore. Potrivit unui studiu de Vouchercloud.com2, productivitatea este menținuta pentru două ore și 53 de minute.

Top 10 cu cele mai neproductive activități

ActivitateTimpul petrecut în minute
1.Verficarea conturilor social media44
2.Citirea site-urilor de știri65
3.Discuții fără legătură cu munca cu colegii40
4.Prepararea băuturilor calde17
5.Pauze de țigară23
6.Scrierea mesajelor/instant messaging14
7.Mâncând snack-uri8
8.Prepararea mâncărurilor în bucătărie7
9.Convorbiri telefonice cu clienți și prieteni18
10.Căutarea de joburi noi26

Desigur contează și chestiile care vă pot distrage atenția din birou. Cea mai mare problemă este accesul la internet. Trebuie să încetați să vă pierdeți timpul dacă doriți să fiți productivi și să reduceți orele de lucru.

Cum să eliminați chestiile care vă distrag atenția și cum să optimizați ziua de lucru

Nu contează cu ce vă ocupați – mereu o să existe chestii care vă pot distrage atenția.

Până nu de mult timp, cea mai mare a fost internetul. Mulți oameni își pierd zilnic timpul vizionând videoclipuri pe YouTube sau intrând pe 9GAG. Acum există încă un motiv să-ți pierzi timpul: Smartphone-ul. Va puteți pierde timpul nu doar în fața calculatorului, ci oriunde, la orice oră.

Eliminați riscul acesta printr-o simplă metoda: dezinstalați aplicațiile Facebook, Twitter, Instagram și alte rețele de socializare – desigur nu vă logați în conturile voastre printr-un browser web.

În plus, instalați aplicații care vă împiedică să accesați site-urile dorite:

NumeSistem de operareSite web
SelfControlmacOSselfcontrolapp.com
FocusmacOSheyfocus.com
freedommacOS, Windows, iOSfreedom.to
Cold Turkey BlockermacOS, Windows, Androidgetcoldturkey.com
FocusMemacOS, Windows, Androidfocusme.com

Probabil o să existe tentația de a păcăli aplicațile. Ca să nu se întâmple asta, opriți-vă în fiecare zi câteva minute din lucru pentru a vă relaxa și a face orice doriți pe net. Deian de exemplu mai petrece timp pe Reddit sau NeoGAF.

Nu pierde neapărat timp când se uită pe r/digitalnomad, r/NintendoSwitch, r/travel și altele pentru că deseori găsește informații utile pentru categoria noastră de nomad gaming, pentru alte categorii ale blogului și pentru conturile noastre de social media. Totuși, relaxarea vă ajută să vă concentrați pe sarcinile voastre și elimină riscul să pierdeți timp gândindu-vă la alte chestii.

Șapte zile de lucru pe săptămână – se merită?

Cu acest experiment, am vrut să demonstrăm ca puteți lucra 7 zile pe săptămână daca eliminați chestiile care vă distrag atenția și aveți o zi de lucru cât de cât flexibilă. Nomazii digitali care au termene limită foarte stricte probabil nu pot lucra 7 zile pe săptămână.

De când am pornit experimentul, nu am avut tot timpul șapte zile de lucru pe săptămână de la clienții noștri. Desigur, dacă aveți un blog de călătorii, aveți oricând ceva de făcut, chiar dacă nu lucrați pentru un client. Totuși, în ultimea vreme am neglijat blogul nostru și ne-am concentrat pe noi. Din motivul acesta, nu putem spune ca e posibil să lucrezi 7 zile pe săptămână la nesfărșit.

Rămâne totuși intrebarea: Ne-au ajutat cele șapte zile de lucru pe săptămână sa fim mai productivi? E greu de spus. Ne-a ajutat cu siguranță să fim mai flexibili. Ne place să fim spontani și să decidem dimineața cum vom petrece ziua. Într-o zi de luni, poate mergem să ne plimbăm timp de patru ore pe un munte, după ce ne odihnim puțin înainte să începem lucrul; a doua zi, dormim mai mult, lucrăm patru ore în continuu și plecăm dupaia să savurăm o cafea.

La final, depinde doar de voi, ce aveți de lucru și ce fel de activități vă plac.

Acum este rândul vostru. Sunteți pregătiți să lucrați șapte zile pe săptămână?


  1. O alternativă pentru Microsoft Excel ↩︎

  2. https://www.vouchercloud.com/blog/office-worker-productivity/ ↩︎

unsplash-logoEstée Janssens

Categorii Resurse

Suntem doi nomazi digitali îndrăgostiți de viață și nu ratăm nici o ocazie de a explora locuri noi. Călătoriile înseamnă totul pentru noi. Aici, împărtășim cele mai frumoase amintiri ale noastre.

Privacy Preference Center

    Necessary

    Our GDPR plug-in sets cookies to help you manage them. The pll_language cookie is set up by Polylang, a plugin that helps us translate lifesimply.rocks into three languages. On some pages, we use Google Maps; in that case, a cookie (NID) is used by Google to remember your preferences.

    allowed_cookies, consent_types, pll_language

    Advertising

    Analytics

    Other