o zi malul marii valencia

O zi de Februarie la malul mării în Valencia

Februarie, câteva raze de soare, nisip fin și o plajă aproape numai pentru noi doi – malul mării în Valencia pare ca dintr-un vis.

În ultima zi din săptămâna noastră petrecută în Valencia, am ales să mergem la malul mării, să ascultăm valurile și să mergem desculți prin nisip. Am plecat de acasă de dimineață în jurul orei nouă și am luat autobuzul pană în centru istoric. De acolo am luat autobuzul 31 și am ajuns la Playa Malvarrosa.

Plecare din centru spre mare

Din centru merg mai multe autobuze către plajă: 1, 2, 19, 31, 32, 2 și metrourile 5 și 6. În general, Valencia are o regie de transport în comun foarte bine pusă la punct așa că puteți ajunge unde vă doriți în timp util.

Să fiți atenți că unii soferi nu opresc dacă nu le faceți un semn cu mâna. La fel nu uitați să apăsați butonul de oprire când vreți să coborăți din mijlocul de transport public.

Dacă stați mai puțin în oraș și nu aveți nevoie de mai multe călătorii, puteți cumpăra biletul direct de la șofer, costă doar doi euro. Puteți opta și pentru varianta cu Tourist Card pentru 24, 48 sau 72 ore, în care beneficiați de călătorii nelimitate și reduceri pentru muzee, restaurante, diverse magazine.

Acestea costa 15, 20 respectiv 25 euro (dacă le achiziționați online este o reducere de zece procente). Se pot cumpăra de la ghișeele de informații pentru turiști (Tourist Info), din aeroport sau din zona portului. În centrul istoric sunt patru Tourist Info:

  1. Plaza de la Reina
  2. Plaza del Ayuntamiento
  3. gara Joaquin Sorolla
  4. Calle de la Paz

Mai multe Tourist Info găsiți aici pe pagina oficială de turism al Valenciei.

O plaja frumoasă în luna Februarie

Odată ajunși pe cea mai cunoscută plajă din Valencia, ne-am descălțat și ne-am bucurat de nisipul fin și auriu. Fiind luna februarie, soarele și-a făcut puțin apariția încălzindu-ne cu razele sale. Ne-am plimbat liniștiți pe plaja pustie, întâlnindu-ne din când în când cu câțiva turiști, sau cu localnici veniți la jogging.

câteva hoteluri pe plaja
Câteva hoteluri pe plaja
departe de port
Ne-am plimbat departe de port
urme în nisip
Cineva a lăsat urme in nisip
scoici singuratice în nisip
Câteva scoici singuratice în nisip
privind spre mare valencia
Privind spre marea liniștită
plajă aproape goală
O plajă aproape goală
portul în distanță
Se poate vedea portul în distanță
revine fluxul
Ne-am plimbat o vreme, revine fluxul

Am mers până la Playa de la Patacona (Alboraya), am poposit acolo puțin pentru poze și să ne bucurăm de moment. Ne-am continuat drumul până am văzut că se termina fâșia de nisip, era din ce în ce mai pustiu și liniște, ne-am dat seama că ne plimbaserăm câțiva kilometrii și am decis să ne întoarcem. Deja soarele nu mai ieșise demult din nori, vântul începuse să bată, așa că am plecat cu promisiunea de a ne întoarce in acest loc minunat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *